Am citit cu atenție și curiozitate broșura: Depoul Adjud, File de Istorie, scrisă de un colectiv format din: Virgil Bunghiuz, Mircea Dragomir, Marius Rusu, Florin Nicolae Bunghiuz și Toader Leonte, lucrare editată de Casa de Cultură Tudor Vornicu – Municipiul Adjud, cu prilejul aniversarii a 585 de ani de la prima atestare documentara a localității și Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 și tipărită la Docucenter Bacău, 2018.
În nota, epilog, semnată de dl. ing. Bunghiuz Virgil și unde se declară ,ultimul șef de depou, acesta menționează: Am scris o poveste despre Depoul Adjud. Este îndreptățit să facă acest lucru, pentru că 33 de ani din viață i-a petrecut, mai bine zis a muncit, pășind cu demnitate pe toate treptele ierarhice existente în organigrama unei complexe unități de tracțiune.
Povestea pe care o pune pe hârtie este de fapt, o rememorare a unor izbânzi a unor oameni, majoritatea anonimi, care au fost părtași, sau mai bine zis au fost creatori de istorie națională în cei peste cei 135 de ani de existență ai depoului de locomotive din Adjud. Suntem purtați cu onestitate și mândrie de la momentul în care se punea în funcțiune linia de CF Adjud – Târgu Ocna, realizată de specialiști români, care a generat necesitatea amenajării unui punct de echipare a locomotivelor în Adjud în 1884, de fapt actul de naștere a viitorului mare depou.
Ni se arată contribuția ceferiștilor adjudeni în timpul războaielor balcanice dovedită cu Medalia obținută din Ordinul Majestății sale Carol I, de către viitorul șef de depou Popescu Anton, participarea feroviarilor în timpul marii încleștări mondiale când personalul de locomotivă și de atelier al depoului Adjud au transportat trupe, echipament și ostași râniți sub focul nemilos al inamicului, ce va afla curând că pe acolo nu se trece și nu s-a trecut!
An după an, după marea izbândă și după Marea Unire, asistăm la dezvoltarea unității, la performanțele personalului de locomotivă ce remorcau trenuri de marfă sau de călători, spre Galați, spre Ghimeș pe dificila secție de circulație Adjud – Ghimeș, sau spre Bacău. Locomotivele cu aburi din dotare par a fi mângâiate de povestitor, elogiind și industria românească care le fabrica.
Vine cea de a doua încleștare când vecinii hrăpăreți s-au repezit asupra noastră, ciuntindu-ne teritoriul, în conjunctura nefavorabilă nouă când aliații noștri făceau cu greu față inamicului. Moldova, devine refugiul guvernului, conducerii țării, transportului intens de materiale de război și de militari, iar ceferiștii adjudeni – armata a II-a – a fost la datorie.
După război a început reconstrucția liniilor de cale ferată distruse, a lucrărilor de artă, a locomotivelor și a vagoanelor, detașamentele de șoc ale ceferiștilor și-au făcut datoria.
Încep să apară noile locomotive mai puternice, mai performante, rând pe rând intră pe poarta depoului, locomotivele diesel electrice, diesel hidraulice, electrice iar personalul de locomotivă și de atelier specializat în prealabil prin grija conducerii căii ferate le exploatează și le întrețin obținând performanțe maxime.
Mecanicii instructori, maiștrii de atelier devin specialiști de înaltă clasă în domeniile lor. Sunt prezentate biografii impresionante ale unor oameni din Depoul Adjud, care merită a fi cunoscute de toți cei care vor să conducă destinele acestei ramuri, în prezent neglijate.
Domnul ing. Bunghiuz nu întâmplător a spus că a scris o poveste a depoului Adjud, pentru că ar fi vrut să înceapă cu: A fost odată ca niciodată. Nu, povestea nu trebuie să se sfârșească cu: și v-am spus povestea așa! Autorii au încredere că destinul căii ferate adjudene nu s-a încheiat. Alți autori în anii viitori vor continua frumoasa istorie a acestui măreț depou de locomotive, dacă vor citi cu atenție faptele acestor minunați oameni anonimi ostași ai armatei CFR.
Vă recomand cu căldură să luați aminte la cele scrise în Filele de istorie ale depoului Adjud, puse pe hârtie de oameni adevărați, pe cheltuiala proprie, fără de nici-un sprijin de la cei care ar fi trebuit să marcheze contribuția ceferiștilor Adjudeni la aniversarea Marii Uniri de la 1918.
Asociația Inginerilor Feroviari din România, Filiala Galați. Ing. Mihail Galea
