17 ministri ai Transporturilor n-au reusit, in 13 ani, nici macar sa repare un pod feroviar peste Arges construit in timp record de inginerii englezi, in secolul al XIX-lea.
Incompetenta autoritatilor romane face ca toate trenurile care circula intre Bucuresti si Giurgiu, din 2005 incoace, sa fie deviate tocmai prin Videle. Pe acelasi drum ocolit si aproape de doua ori mai lung sunt nevoite sa o apuce si garniturile care pleca din Capitala spre orase din strainatate, cum ar fi Sofia, Istanbul si Salonic…
Calea ferata dintre Bucuresti si Giurgiu – cu tot cu podul feroviar peste raul Arges de la Gradistea – a fost construita de societatea britanica John Trevor-Barkley si data in folosinta in anul 1869, in vremea regelui Carol I.
Atat de durabila a fost lucrarea englezilor, incat trenurile noastre au circulat pe drumul de fier construit de ei vreme de 136 de ani. Abia in 2005, o parte a podului peste Arges a cedat, din cauza inundatiilor.
Parte a presei a scris atunci ca probabil apele nu i-ar fi venit podului de hac, daca o firma locala de constructii n-ar fi subrezit malurile Argesului, excavand prea mult nisip …………………………….
Problema nu e doar ca Romania a abandonat o opera de infrastructura care durase deja 136 de ani si probabil ar mai fi durat inca pe atat, daca era intretinuta asa cum trebuia. Adevaratul neajuns este ca, incepand din 2005, toate trenurile care circula intre Bucuresti si Giurgiu – in loc sa urmeze traseul clasic, din Gara Progresul prin Comana, pana in Gara de Nord – ocolesc prin Videle.
In acest fel, o calatorie cu trenul pe ruta Bucuresti-Giurgiu nu mai are 74 de kilometri, ci aproape 120 si nu se mai termina intr-o ora, ci ajunge sa dureze chiar si 3 ore.
Puteti accesa intregul articol pe pagina web ziare.com