Proiecte ale administrației locale au fost aprobate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est spre finanțare cu fonduri europene, a anunțat Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Trei dintre acestea vizează dezvoltarea mobilității urbane.
Edilul municipiului Iași a menționat că în scurt timp urmează să fie semnate contractele de finanțare și demarate procedurile de achiziție a lucrărilor, proiectele vizând dezvoltarea infrastructurii transportului public în comun și a sistemului alternativ de mobilitate urbană.
Proiectele vor fi finanțate prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și prevăd reabilitarea infrastructurii de tramvai, reorganizarea circulației pe bulevardul Tudor Vladimirescu și un “sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași VeloCity”.
“Este un pachet de proiecte care a făcut obiectul preocupării noastre pentru dezvoltarea infrastructurii în Iași, modernizarea mijloacelor de transport și un sistem de ticketing electronic.
În plus, municipalitatea din Iași a anunțat intenția a de achiziționa 16 tramvaie noi, tot cu sprijinul fondurilor europene.
Am încredere în programul de finanțare europeană ca fiind singurul motor de dezvoltare economică a regiunilor rămase subdezvoltate. Recomand Guvernului României să nu abandoneze acest traseu al fondurilor europene pentru că nu va crea decât prejudicii financiare statului român, dezechilibre economice majore și continuarea procesului de subdezvoltare a țării”, a punctat primarul Mihai Chirica.
Proiectul “Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași” presupune reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare pe trei tronsoane. Astfel, autoritățile locale au pregătit un proiect în valoare de 114,28 milioane lei care prevede înlocuirea liniilor de tramvai vechi din Iași.
Este vorba despre zona “Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicorita”, unde proiectul prevede efectuarea de lucrări de construcții și instalații aferente liniei de tramvai pe o lungime de 1.334 metri și construirea a două stații de transport public, dar și reabilitarea străzii Pădurii.
Zona “Piața Podu Ros – Intersecție cu bulevardul Primăverii” include efectuarea de lucrări de construcții și instalații aferente liniei de tramvai Piața Podu Ros – intersecție cu Bulevardul Primăverii (lungime: 914 metri de linie simpla), reabilitarea a două peroane ale stațiilor de transport public, construirea de piste pentru biciclete pe lungimea trotuarelor (lungime: 914 metri), precum și reabilitarea spațiului verde în suprafață de 899 metri pătrați.
Al treilea proiect, “Bulevardul Virgil Sahleanu – Intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Tutora”, prevede realizarea de lucrări de construcții și instalații aferente liniei de tramvai cuprinsă între bulevardul Metalurgiei și rond Tutora (capăt zona industrială), pe o lungime de 3.472 metri de linie simplă, realizarea elementelor componente necesare funcționării căii de rulare tramvai, reabilitarea a șase peroane, construirea a șase stații de transport public, reabilitarea de spații verzi în suprafață de 5.180 metri pătrați.
Informație preluată de pe pagina web clubferoviar.ro