Guvernul francez intenționează să absoarbă aproximativ 35 miliarde de euro din datoriile de circa 47 miliarde de euro ale operatorului național de căi ferate SNCF ca parte a reformelor avute în vedere pentru acesta, scrie Reuters, citând Les Echos.
Planul, prin care guvernul va prelua bucăți din datoria SNCF în 2020 și 2022, va fi anunțat de premierul francez Edouard Philippe vineri.
Guvernul francez a anunțat anterior că va începe să preia o parte semnificativă din datoria SNCF începând cu 2020 ca parte a programului de reforme, program care va modifica statutul SNCF, pregătind compania pentru competiție, însă acesta nu anunțase ce sumă va fi absorbită.
Sindicatele companiei de stat, copleșite de datorii, au organizat greve după greve de la începutul lunii aprilie ca semn de protest fată de schimbările anunțate. Acestea s-au angajat să continue grevele până pe 28 iunie dacă guvernul nu va renunța la planurile de reformare.
Grevele muncitorilor, datoriile masive, stații cu grad redus de utilizare, acestea reprezintă doar o parte a problemelor care au adus sistemul feroviar francez în insolvență, acesta fiind ținut în viață cu resursele statului.
SNCF are un deficit anual de 3 miliarde de euro deși beneficiază de subvenții publice de 14 miliarde de euro anual, puțin sub jumătate din bugetul pentru apărare. Datoria acestuia este egală cu datoria națională a Noii Zeelande, potrivit Bloomberg.
Articol de Catalina Apostoiu, pagina web zf.ro, foto mediafax