Gara din Lugoj își schimbă imaginea

FCC, constructorul spaniol care se ocupă de reabilitarea tronsonului de cale ferată Lugoj – Timișoara, a masat zeci de muncitori în zona stației CFR din Lugoj. În timp ce o parte dintre muncitori încă lucrează la calea ferată, alții se ocupă de lucrările la viitoarea pasarelă. FCC a demolat vechiul pasaj care făcea legătura dintre strada Mocioni și Bârza vei, iar o construcție nouă a fost ridicată în locul acestuia. Constructorul a anunțat, încă din faza de proiect, că vechea pasarelă nu mai reprezenta siguranță pentru traficul pietonal și feroviar.

Acum, spaniolii au ridicat stâlpii de la noua pasarelă, iar în câteva săptămâni urmează să fie montat tablierul. Conform unor informații din cadrul CFR, noua pasarelă va fi construită în două etape pentru a nu perturba traficul feroviar. În următoarele săptămâni, se va monta tablierul pe partea dinspre strada Bârza vei, urmând ca mai apoi lucrările să se mute în partea străzii Mocioni.

Noua pasarelă nu va fi folosită doar pentru traversarea căii ferate, ci va facilita și accesul la peroane cu ajutorul unor lifturi, au precizat sursele Lugoj Info. Cele mai importante lucrări din zona stației CFR se vor derula anul viitor, când va începe construcția pasajului rutier de pe strada Banatului, dar și reabilitarea clădirii stației CFR.

Preluare după lugojinfo.ro

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj