Gigi Gavrilă, noul Președinte al Autorității pentru Reforma Feroviara

Gigi-GavrilaAcesta preia conducerea Autorității si va avea rang de Secretar de Stat. Astfel, Gigi Gavrilă îl înlocuiește pe Marian Păun la conducerea Autorității pentru Reforma Feroviara. Numirea a avut loc prin propunerea formulata de către ministrul Transporturilor, Lucian Șova. Decizia de numire in funcție a fost emisa de către Prim-Ministrul Vasilica-Viorica Dăncilă, decizie publicata in Monitorul Oficial al României din data de 7 martie.

Gigi Gavrilă este membru fondator al Asociației Inginerilor Feroviari din Romania – AIFR, in prezent fiind Prim-Vice Președinte al acesteia si membru in prezidiul Uniunii Asociațiilor Europene ale Inginerilor Feroviari – UEEIV. 

Noul Președinte al Autorității pentru Reforma Feroviara este absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Transporturi, având si cursuri post-universitare din 2006 in domeniul managementului proiectelor cu finanțări internaționale.

După o experiența feroviara naționala dobândită in cadrul CFR SA si al Autorității Feroviare Romane (AFER), începând ca inginer stagiar si pana nivel de șef de departament, a fost ulterior acceptat ca Manager de Proiect la Institutul European de Cercetări Feroviare din Utrecht, Olanda. După întoarcerea in Romania, in 2004, a lucrat exclusiv in domeniul privat.

Gigi Gavrilă se alătura participanților care vor lua cuvântul in deschiderea Conferinței  Club Feroviar dedicata Infrastructurii, eveniment ce are ca tema principala “Dezvoltarea piețelor feroviare in Europa Centrala si de Sud-Est pentru 2030 si după”.

La eveniment si-au anunțat participarea Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, directorii companiilor feroviare de stat CFR SA, CFR Marfa si CFR Calatori, Metrorex, reprezentanți ai organizațiilor care se ocupa cu reglementarea si controlul domeniului feroviar, precum AFER si Consiliul Concurentei, dar si reprezentanți ai companiilor care executa construcția sau modernizarea infrastructurii feroviare, dintre care amintim: ALSTOM, GRAMPET Group, SIEMENS, Voestalpine VAE Apcarom.

Prelucrare după informația de pe pagina web Club Feroviar

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj