În ședința Guvernului României din 7 noiembrie 2024, Executivul a aprobat HOTĂRÂREA DE GUVERN
cu indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Reabilitarea liniei de cale ferată Ploieşti Triaj – Focşani”, lucrare de utilitate publică de interes naţional
Guvernul alocă 10,9 miliarde lei pentru reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj — Focșani”, obiectiv de utilitate publică de interes național, inclus în Master Planului General de Transport a1 României.
Astfel, în vederea asigurării unui grad ridicat de siguranţă a traficului feroviar, va fi modernizat un traseu de 143 de km de cale ferată conform specificațiilor tehnice de Interoperabilitate (STI) și previziunilor cererii de trafic de călători și de marfă național şi internațional.
Durata de execuţie a investiţiei este de 36 de luni, iar finanțarea se asigură din fonduri externe nerambursabile, Mecanismul pentru lnterconectarea Europei (Connecting Europe Facility — CEF), Programul Transport 2021 — 2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate.
Realizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a tronsonului de cale ferată vizează:
- reducerea timpului de călătorie prin creşterea vitezei de circulație pe întregul tronson;
- îmbunătățirea condiţiilor de siguranță a traficului feroviar;
- îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei;
- reducerea emisiilor de poluanți și a impactului negativ asupra mediului;
- optimizarea transportului feroviar transfrontalier, atât pentru păsageri, cât și pentru marfa: creşterea atractivității și accesibilității municipiilor Ploiești, Buzău și oraşelor Mizil, Râmnicu Sărat;
- atragerea de investitori și capital în vederea dezvoltării mediului de afaceri, având în vedere faptul că, în orașele Ploiești, Mizil, Buzău și Focșani
- asigurarea unui grad de mobilitate și accesibilitate ridicat pentru rezidenți și mediul de afaceri din județele Prahova, Buzău și Vrancea.
Calea ferată Ploiești Triaj — Focșani”, situată pe ruta Coridorului IX Pan — European, este o linie importantă a rețelei de cale ferată din România, care preia traficul internațional european de pe cele două coridoare centrale aflate pe teritoriul României şi face legătura cu Coridorul Rhin – Dunăre cu țările din Sud-Estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia) şi țările din Nord-Estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Rusia).
Preluare după Guvernul României