În ședința Guvernului României din 16 octombrie 2024, Executivul a aprobat HOTĂRÂREA DE GUVERN privind înfiinţarea societăţii Carpatica Feroviar S.A., societate ce va asigura transporturile strategice ale statului român.
Societatea va desfășura activități:
- De interes strategic – pentru asigurarea necesității de mobilitate prioritizată, ținând cont de parteneriatele României rezultate din obligațiile sale internaționale și de nevoia de acoperire a transportului de marfă în situații de criză;
- De interes comercial – fiind o societate cu capital de stat, finanțată din surse proprii, ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerințelor pieței de transport feroviar.
Capitalizarea acestei societăți, în sumă de 125.000 de lei, se regăsește în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2024.
Preluare după Guvernul României


