În Polonia trenurile Express InterCity Premium au început să opereze

pendo-wiekPOLONIA: Rapide și moderne, trenurile Express Intercity Premium au început să circule la 14 decembrie 2014 și sunt o nouă categorie de confort şi calitate pe liniile de cale ferată din Polonia.
Categoria cea mai confortabilă de Express InterCity Premium (EIP) de călătorie este asigurată de 20 de trenuri ED250 (Pendolino). Trenurile EIP conectează Tri-City și Varșovia cu zonele metropolitane din sud (Cracovia, Katowice, Wroclaw), introducând un nou standard de călătorie. Modernele ED250 sunt trenuri electrice cu o viteză maximă de operare de 250 km/h. PKP Intercity este primul operator din Europa Centrală, cu trenuri care realizează o viteză de 200 km/h.
Express InterCity Premium oferă două clase: prima și a doua. Există 402 locuri pe tren – 45 la clasa întâi și 357 la a doua. Scaunele reglabile la ambele clase, mesele rabatabile, luminile individuale și prizele electrice lângă fiecare scaun garantează o călătorie confortabilă. Trenul este de asemenea echipat cu patru suporți pentru biciclete.
Trenul are dotări pentru persoane oarbe și vedere afectată – scaunele sunt marcate cu semne în Braille – precum pentru cele cu mobilitate redusă. O rampă mobilă montată la intrarea în vagoane, permite călătorilor în scaune cu rotile să urce și să debarce din tren. O toaletă este special concepută pentru călătorii cu handicap și este, de asemenea, echipată cu o masa de înfășat. Există locuri special marcate pentru pasagerii cu copii sub 6 ani.
Trenul are un vagon restaurant situat în mijlocul trenului.

În plus, fiecare pasager va primi o gustare gratuită: la clasa întâi două băuturi (la alegerea călătorului rece sau caldă) și o gustare, iar la clasa a doua, o băutură (la alegereaa călătorului rece sau caldă).
Câteva date tehnice suplimentare: lungime 187,4 m, lățime maximă de 2,8 m, înălțime maximă a vehiculului (deasupra șinei) 4,1 m, viteza maximă de circulație 250 km/h, putere 5500 kW, masă în stare operațională 395,5 t, număr de vagoane 7
Prelucrat după: PKP INTERCITY

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj