
Marţi, 10.11.2015, la iniţiativa Ministrului Transporturilor, Iulian Matache, a avut loc, la sediul MT, întâlnirea cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior şi cu cei ai instituţiilor de cercetare în domeniul infrastructurii de transport, profesori universitari, conferențiari, ingineri, specialiști.
Ţinând cont de evoluţia industriei construcţiilor la nivel naţional şi internaţional, tema principală a întâlnirii a constituit-o inventarierea normelor, normativelor şi reglementărilor tehnice pe moduri de transport, dar şi elaborarea planului prioritizat de revizuire generală a acestora.
S-a discutat, de asemenea, despre modificările legislative necesare în ceea ce priveşte actele normative care reglementează sectorul construcţiilor.
“Va trebui să analizăm temeinic normativele actuale pentru că, având in vedere evoluția pieței construcțiilor, se pare că noi suntem ușor depășiți. Am facut apel la specialiști, tocmai ca să putem să optimizăm aceste normative pentru domeniile din transporturi. Aș vrea să îmbinăm tradiția cu ultimele realizari, cu tendințele actuale și aș vrea ca atunci când este cazul, să luam decizii într-un mod mai rapid și în funcție de schimbări și tendințe. Dincolo de aceste teme pur tehnice, am propus un parteneriat mediului universitar prin care sa atragem tineri în zona noastră de activitate”, a declarat ministrul Transporturilor, Iulian Matache.
Comunicat de presă MT, 10.11.2015


