Aprox. 54% din rețeaua feroviară europeană era electrificată în 2016, 2.097 km fiind electrificați din 2011, o creștere de 1,7%, conform celui de-al Șaselea Raport de Monitorizare a Pieței Feroviare adoptat de Comisia Europeană în data de 6 februarie. În același an, lungimea rețelei de cale ferată era cu 1,6% mai mică decât în 2011, măsurând, în total, 221.000 km de linie.
La sfârșitul lui 2017, rețeaua de linii de mare viteză a UE se întindea pe mai bine de 8.400 km de linie, dublându-și lungimea din 2003.
Cheltuielile cu infrastructura în EU au crescut de la 29 de miliarde de euro în 2011 la 50 de miliarde de euro în 2015 și au scăzut cu 3,5 miliarde de euro în 2016.
Conform raportului, traficul feroviar de călători a continuat să crească cu 1,7% pe an între 2009 și 2011. Până în 2016, volumul traficului de călători a ajuns la 450 de miliarde călători km din cele peste 6 trilioane de pasageri km cât a însumat transportul de suprafața în total.
Transportul feroviar de marfă a făcut eforturi pentru a-și reveni după reducerea semnificativă a volumului de marfă transportat din 2009, punctul de jos al crizei economice. Cele mai mici volume s-au înregistrat în 2011, urmate de o ușoară creștere începând cu 2012. Între 2011 și 2016, cota de piață a concurenților a crescut în majoritatea țărilor UE. În 2016, operatorii de transport feroviar de marfă nou-intrați pe piață care concurau operatorii tradiționali erau activi în toate țările, cu excepția Greciei, Irlandei, Lituaniei și Luxemburgului, iar în jumătate dintre acestea cota de piață a concurenților era de peste 40%. Cu privire la piața de călători, doar jumătate din țările membre aveau companii concurente active pe piața de transport feroviar de călători.
Sursa clubferoviar.ro
NOTA În România căile ferate electrificate reprezintă circa 37 % din totalul liniilor de cale ferată