
O a patra legătură feroviară transfrontalieră între Germania și Republica Cehă a fost redeschisă oficial la 7 decembrie, cu o ceremonie la care au participat ministrul ceh de transport Dan Tok, ministrul de interne al landului Bavaria Joachim Herrmann și secretarul de stat german Dorothee Bär.
Închisă pentru traficul de călători în anul 1945, legătura de 7 km între Selb-Plößberg și Aš restabilește o rută de la Hof la Cheb. Serviciile feroviare se vor relua pe 13 decembrie o dată cu schimbarea mersului trenurilor. În cadrul unui contract de la agenţia de transport regional Bayrische Eisenbahngesellschaft (BEG) care se desfășoară până în 2023, Netinera, filiala a Die Länderbahn GmbH va opera un serviciu de două ore între Hof și Marktredwitz prin Aš, Františkovy Lázně și Cheb. Conexiunile vor fi realizate la Cheb cu trenurile spre și dinspre Karlovy Vary, Plzeň și Praha.
Potrivit CEO BEG, Johann Niggl, proiectul a fost posibil “datorită angajamentului comun al BEG, Bayern și ministerele de transport din Cehia și partenerii noștri din Karlovy Vary și Plzeň”. În scopul de a îndeplini condițiile de acordare a licențelor pentru operare în cele două țări, ČD-ul va “sub-închiria” trenurile când acestea sunt pe teritoriul ceh.
DLB a fost lansat oficial pe 30 noiembrie, reunind fostele unități de afaceri Regentalbahn și Vogtlandbahn care operează servicii regionale în Germania și Republica Cehă sub operatorii Alex, Oberpfalzbahn, Trilex, Vlexx, Vogtlandbahn, Waldbahn și BLB, precum și afacerile de întreținere a materialului rulant ale Regentalwerke. Cu sediul în Viechtach, DCL este o filială 100% a Regentalbahn AG, care aparține Netinera Deutschland GmbH, achiziționată de Trenitalia în urma preluării Arriva de către DB.
Prelucrat după: Railway Gazette, 8 dec 2015


