Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a anunțat, vineri, că va sesiza procurorii pentru a investiga de ce s-a ajuns ca „din 1.200 de vagoane pe care CFR Călători ar trebui să le aibă în trafic, are doar 800 de vagoane” și a apreciat că situația „frizează asasinatul economic”, scrie Mediafax.
„Din 1.200 de vagoane pe care CFR Călători ar trebui să le aibă în trafic, are doar 800 de vagoane, deci lucrează cu două treimi din parcul său, lucru generat de nesusținerea activităților de reparare a vagoanelor la ritmul corespunzător în anii trecuți. La începutul mandatului meu, în ianuarie-februarie, am găsit 400 de vagoane și jumătate din trenurile Săgeata Albastră, ansamblurile de zi, trase la gard. Pentru ca să le repunem în piață, am luat măsuri de repornire a unor licitații privind reparația acestor vagoane, pot să spun că azi avem semnate contracte însă este prea târziu pentru a produce efecte așteptate anul acesta și mai ales în sezonul de vârf”, a declarat ministrul Transporturilor, într-un interviu la DCNews Live.
„Pierdem și nu pot să nu mă refer la faptul că responsabilitățile celor care au administrat interesele căii ferate, companiei de călători în anii trecuți, frizează asasinatul economic, pur și simplu. Să duci compania națională de transport pasageri într-un deficit de 30% din capacitatea sa de transport este extrem de grav, și acest lucru eu nici nu cred că a fost întâmplător, pentru că – spre exemplu – anul trecut, din 80 de milioane, nu au cheltuit aproape nimic pe reparații. Și în răspunsul pe care l-am primit de la fostul manager mi-a explicat că nimeni nu se prezintă la licitațiile de reparații, lucru absolut fals”, a mai spus oficialul.
Liviu Șova a adăugat că va sesiza procurorii după ce a a făcut evaluări interne cu privire la situația vagoanelor de la CFR Călători.
„Am făcut evaluări interne și am rezultate care mă îndreptățesc să promovez, deși nu îmi place lucrul acesta ca panaceu universal, să apelez la investigații profesioniste, din partea procurorilor, profesioniști zic, pentru a vedea despre ce este vorba. Iar managementul în care este inclus și Consiliul de Administrație al CFR Călători va beneficia, cu ghilimelele de rigoare, de o sesizare din partea mea către organele statului care să aibă abilitățile, calificarea și prerogativele să facă investigații consistente în acest domeniu. Pentru că este prea puțin să spunem ”, a menționat ministrul Transporturilor.
La începutul lunii iulie, Confederația Meridian și Federația sindicatelor din transporturile feroviare au avertizat că achiziția în 2021-2023 de material rulant (vagoane) pentru CFR Călători, prin intermediul Autorității de Reformă Feroviară, „va fi tardivă” și „îi va favoriza doar pe operatorii străini de transport”.
„Confederația Sindicală Națională Meridian și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) consideră că proiectul implementat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu asistența Băncii Europene de Investiții (BEI), în scopul achiziției de material rulant, poate răspunde unor viitoare nevoi ale operatorilor de transport feroviar, însă nu are cum să ajute în prezent la achiziția urgentă de material rulant pentru CFR Călători SA și nici pentru operatorii români privați de transport feroviar de călători”, arătau reprezentanții sindicatelor.
Obiectivul acestui program împlementat în colaborare cu experți selectați de BEI este de a sprijini nou înființata Autoritate de Reformă Feroviară să realizeze în perioada următoare achiziții de material rulant pentru a fi pus, în anumite condiții, la dispoziția operatorilor de transport feroviar de pasageri din România. Sarcinile atribuite consultanților în acest proiect sunt:
- Realizarea unui studiu de fezabilitate (până la sfârșitul anului 2019);
- Realizarea procedurilor de atribuire a Contractelor de Serviciu Public;
- Realizarea procedurilor de licitație a materialului rulant (până în anul 2021 cu finalizare în 2023);
- Depunerea cererii de finanțare din fonduri UE (dacă nu se depășește termenul prevăzut pentru folosirea acestor bani europeni).
„ARF dorește ca prin acest proiect să înnoiască parcul de material rulant pentru transportul de pasageri din țara noastră cu 100 de rame electrice noi (EMU), însă, din păcate termenele și condițiile legale care sunt impuse de procedurile birocratice naționale și europene scot din joc nu numai pe principalul operator de transport feroviar de călători din România, CFR Călători SA, dar și pe ceilalți operatori privați din acest domeniu de activitate. În situația în care se continuă cu aceeași abordare de până acum, putem spune că rezultatele implementării proiectului ar putea să fie deosebit de favorabile numai operatorilor de transport feroviari din străinătate”, au menționat reprezentanții sindicatelor.
În concluzie, arată sindicaliștii, „în contextul în care cererea de servicii de transport feroviar pasageri este mult mai mare decât oferta operatorilor din piață, CSN Meridian și FSTFR mai trag încă o dată un semnal de alarmă asupra crizei de la CFR Călători, datorată în special lipsei automotoarelor, ramelor electrice, vagoanelor și locomotivelor, fără de care nu se pot asigura nevoile pieței de transport feroviar din România, cu un impact direct asupra călătorilor”.
Articol de Loredana Codruț, de pe pagina web stiripesurse.ro