CFR Marfă a ajuns în cel mai complicat moment din ultimii 30 de ani. Situația pare de data aceasta fără ieșire. Mai întâi, pentru CFR Marfă a venit momentul unui decont mai vechi. Este vorba despre ștergerea unor datorii din anul 2013. În urmă cu șase ani, s-a încercat privatizarea companiei CFR Marfă. Pentru pregătirea procesului, statul a șters datorii ale companiei în valoare de aproximativ 400 milioane euro.
Privatizarea nu a mai avut loc, deși o companie românească de profil fusese declarată câștigătoare. Dar, datoriile au rămas șterse, iar în urmă cu câțiva ani, Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România a făcut o plângere la Comisia Europeană pe tema ștergerii datoriilor.
Nu mai contează că din organizația patronală face parte chiar compania care a ratat cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la CFR Marfă. Chiar dacă a fost o răzbunare, a fost una inteligentă și justificată. Este clar că prin ștergerea unor datorii compania de stat și-a creat un avantaj competitiv.
Timpul a trecut și iată a venit acest moment în care există o decizie a Comisiei Europene care cere companiei să ramburseze statului datoriile șterse de 400 milioane euro. Decizia a fost anunțată deja de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a precizat că în următoarea perioadă, decizia va fi transmisă oficial de către Comisia Europeană.
Este clar că firma de stat nu are acum posibilitatea să plătească 400 de milioane euro. Mai mult, chiar, CFR Marfă a acumulat din nou datorii foarte mari. În câțiva ani, compania de stat a strâns din nou datorii imense. De exemplu, la sfârșitul anului trecut, datoriile doar către CFR, firma de infrastructură, erau de aproximativ 950 milioane de lei. Adică, aproape de cele 400 milioane euro șterse în urmă cu șase ani. Ceea ce ne arată că o companie precum CFR Marfă face datorii de 400 milioane euro din șase în șase ani.
Este imposibil ca firma de transport feroviar de marfă șă își poată plăti datoriile. Mai vechi sau mai noi. Acum nu mai contează felul în care s-a ajuns la aceste datorii. Deși, trebuie spus că și în anul 2013, dar și anul acesta, cea mai mare parte a datoriei este la compania de infrastructură, CFR.
Cu alte cuvinte, o insolvență a CFR Marfă va duce la o problemă serioasă pentru firma de infrastructură. Trebuie spus, de asemenea, că datoria CFR Marfă este în proporție covârșitoare în contul taxei de utilizare a infrastructurii. Această taxă este percepută de administratorul infrastructurii feroviare de la companiile care utilizează căile ferate.
Numai că firma de stat, CFR Marfă, nu a plătit această taxă în contul altei companii de stat, CFR SA. La rândul ei, CFR Marfă are de recuperat o serie de datorii de la firmele pentru care a prestat servicii, precum complexurile energetice, societatea Salrom, producătoare de sare, sau companiile miniere.
Pentru CFR Marfă nu mai există prea multe soluții de salvare. O variantă ar fi modelul Oltchim, prin care activele viabile se mută pe o altă companie. Dar datoriile șterse cu ocazia încercării de privatizare vor trebui plătite către buget, indiferent care va fi situația companiei. O altă posibilitate ar putea fi aceea ca firmele de stat, CFR și CFR Marfă, să fuzioneze, dar situația financiară a celor două companii nu s-ar îmbunătăți.
Cazul CFR Marfă este reprezentativ pentru o parte din companiile de stat. Arată că oricâte ștergeri de datorii ar avea loc, că indiferent de facilitățile primite, mai devreme sau mai târziu compania se va afla în dificultate financiară. În aceste condiții, întrebarea firească este: are sens ca o firmă precum CFR Marfă să mai fie salvată?
Sursa rfi.ro, autor Constantin Rudnițchi