Metode de reducerea lungimii de respirație la calea fără joante – CFJ

Lucrarea tratează un subiect deosebit de sensibil la calea ferată și anume lungimea de respirație la CFJ (calea fără joante). Valoarea lucrării rezultă din faptul că acest subiect nu a fost tratat din punct de vedere teoretic în România. În practică au fost luate măsuri de reducere a lungimilor de respirație numai în proiectele elaborate de autor.

Asigurarea lungimii de respirație la CFJ, conform Instrucției 341, a condus de foarte multe ori la extinderea lucrărilor prevăzute în stațiile c.f., depășind cerințele temei de proiectare.

În România, încorporarea unui aparat de cale în CFJ implică asigurarea unei lungimi sudabile dincolo de aparatul de cale, egală cu lungimea de repirație corespunzătoare tipului de șină din care este realizată linia respectivă. De cele mai multe ori pe această lungime există un alt aparat de cale, care trebuie și el încorporat în CFJ și care impune și el aceași condiție ca și aparatul inițial. Se produce astfel o “încorporare în lanț” a aparatelor de cale și o extindere nejustificată (din punctul de vedere al cerințelor inițiale și al bugetului estimat) a lucrărilor de cale ferată.

Apare astfel necesitatea limitării lucrărilor la scopul inițial. Ori acest lucru se poate rezolva destul de simplu prin reducerea lungimii de repirație a CFJ.

Puteți accesa aici lucrarea eleborată de domnul Dr. Ing. Laurențiu Mărculescu, membru AIFR

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj