Metroul din Shenzhen ajunge la aeroport

cn-shenzhen_metro_line_11CHINA: O conexiune cu metroul la Aeroportul Internațional Shenzhen Bao’an a fost deschisă la 28 iunie, odată cu intrarea parțială în exploatare a liniei 11. În prezent sunt deschise patru stații, restul de 14 urmează să se deschidă până la sfârșitul anului. Fiecare tren are două vagoane concepute pentru pasagerii aeroportului, cu spațiu pentru bagaje suplimentare și scaune capitonate; acestea vin cu un tarif premium.

Secțiunea inițială a liniei 11 leagă aeroportul, de nord-vest la Futian, în centrul orașului, unde este prevăzută cu interschimb la liniile ferate de mare viteză. Două stații intermediare sunt deschise la Houhai și Qianhaiwan, care permit schimbul cu liniile 1 și 5. Toate cele patru stații oferă facilități de check-in pentru majoritatea zborurilor interne. Serviciile de operare sunt între 06.30 și 23.00 la o frecvență de 10 min, cu toate că acest lucru este de așteptat să crească până la 2 ½ min, atunci când linia va fi complet deschisă.

Când va fi finalizată, Linia 11 va avea o lungime de 51,9 km, care va deservi 14 stații subterane și patru stații supraterane. Acesta va fi operată cu un parc de opt vagoane de tip A. Garniturile de tren sunt furnizate de CRRC Zhuzhou, au o viteză maximă de 120 km/h, iar viteza medie de funcționare este de 80 km/h. Fiecare tren (de opt vagoane) are o capacitate de 2.564 de pasageri.

În viitor, punctul terminus nordic al Bitou va oferi interschimb cu linia 2 de metrou Dongguan. Secțiunea inițială a acestei linii a fost deschisă pe 27 mai și este planificată o extensie la Bitou.

Prelucrat după: railwaygazette, 29 iunie 2016

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj