Ministerul Transporturilor promovează la Rotterdam proiecte de infrastructură de transporturi spre a fi finanțate prin Fondul European pentru Investiții Strategice

MT Costescu DanÎn cea de-a doua zi a Reuniunii Anuale TEN-T Days de la Rotterdam, Ministrul Transporturilor, Dan M. Costescu,  a coordonat promovarea celor 16 proiecte de infrastructură de transporturi ale companiilor din subordinea/ sub autoritatea Ministerului Transporturilor, care pot fi finanțate prin Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI).

În cadrul sesiunii „Boosting EFSI Investments In Transport” („Stimularea investițiilor strategice din fonduri europene în transporturi”), ministrul a susținut importanța proiectelor ce vizează toate modurile de transport. Companiile Ministerului Transporturilor au luat parte la prezentările pe domenii, iar prin promotorii antrenați și pregătiți pentru cele 16 proiecte și-au prezentat oferta potențialilor investitori și au înregistrat feedback-ul acestora. Acest lucru le va permite să-și consolideze conceptele de proiect.

Promotorii români s-au întâlnit și cu Violeta Bulc, Comisarul European pentru transporturi, care și-a exprimat aprecierea pentru viteza cu care România a pregătit proiectele, după întâlnirea de la Conferința Regională privind Planul de Investiții pentru Europa, care a avut loc la Ljubliana, în luna aprilie 2016, atunci când s-au purtat discuțiile inițiale referitoare la fondurile EFSI. „Vreau să felicit România pentru numărul mare de proiecte prezentate aici. Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI) este un mecanism nou, din care trebuie să învățăm: trebuie să fim activi, să construim experiențe. Conferința de astăzi este foarte importantă pentru că este prima dată când companii de stat și investitori pot discuta investiții concrete și oportunități. Prin acest fond avem la dispoziție 315 miliarde de euro pentru proiecte din 17 țări.” a declarat Violeta Bulc.

Dintre proiectele discutate amintim:

  1. În domeniul feroviar:
  • Pachet de investiții pentru conectarea Bucureștiului cu zonele industriale din Sud
  • Modernizarea liniilor CF aflate pe Coridorul Orient Est-Mediteranean;
  • Modernizarea și electrificarea liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (44 km).

La Reuniunea de la Rotterdam a fost adus în discuție și transportul feroviar de marfă. O serie de măsuri au fost adoptate în sesiunile de discuție ale miniștrilor transporturilor:

  • îmbunătățiri eficiente pentru a elimina blocajele și a facilita traficul internațional pe Coridorul de Transport Feroviar de Marfă Orient -Est-Med, alături de Programul de acțiuni privind Coridorul Orient-Est-Med.
  • reducerea timpilor de așteptare transfrontalieră în transportul feroviar de marfă, alături de Planul de acțiune aferent.

Preluat din comunicatul de pe site-ul MT

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj