La Ministerul Transporturilor, diminuări ale bugetului vor fi, în principal cu 1,613 miliarde de lei, dar s-a alocat o sumă de 597,3 milioane lei pentru capitalizarea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR”’ — SA pentru plata restanțelor către minister reprezentând TVA dedus și nevirat la bugetul de stat la termenele stabilite în normele de închidere a exercițiului bugetar. Pentru capitalizarea Metrorex s-a alocat suma de 55 de milioane de lei pentru plata ratei aferentă unui credit comercial, 141,98 milioane lei la titlul „Transferuri între unități ale administrației publice”, în principal pentru întreținerea infrastructurii rutiere, 265,3 milioane lei pentru plata facilităților la transportul pe calea ferată, metrou, rutier, de care beneficiază anumite categorii sociale și 126,2 milioane lei subvenții în principal pentru asigurarea serviciului public de transport feroviar de călători.
Consiliul Fiscal atenţionează asupra efectelor negative ale reducerii cheltuielilor de investiţii.
Consiliul Fiscal avertizează că reducerea cheltuielilor de investiţii, fără o creştere a eficienţei care să acopere reducerile de taxe şi majorările salariale din sectorul bugetar, este contraproductivă, va avea efecte negative pe termen mediu şi reprezintă de fapt doar o amânare a finanţării.
“Reducerea cheltuielilor de investiţii, neînsoţită de o îmbunătăţire semnificativă de eficienţă, pentru a acoperi reducerile de taxe şi creşterile de cheltuieli salariale în sectorul bugetar este contraproductivă şi va avea efecte nefavorabile pe termen mediu asupra creşterii economice potenţiale a economiei. În plus, reducerea investiţiilor nu poate fi decât o amânare a acestora, necesitatea efectuării acestora la o dată ulterioară fiind de natură să pună presiune pe buget pe termen mediu şi lung”, arată Consiliul Fiscal.
Consiliul estimează că deşi clasamentele internaţionale de competitivitate arată că slaba calitate a infrastructurii reprezintă principala problemă de competitivitate a României în materie de calitate a mediului investiţional, cheltuielile de investiţii publice au scăzut continuu în ultimii ani, urmând să atingă probabil în 2015 minimul ultimilor 10 ani în termeni de procent din PIB.
Prelucrat dupa www.romaniatv.net si ziarul evenimentul


