Operatorul național olandez NS comandă 88 EMU Civity pentru serviciul Sprinter

csm_tn_nl-ns-caf-civity-depotOLANDA: Comanda fermă de 400 de milioane de euro pentru ca firma CAF să furnizeze încă 50 de rame electrice (EMU) Civity cu trei vagoane și 38 de EMU Civity cu patru vagoane a fost anunțată de operatorul național de pasageri NS la 27 decembrie. Livrările sunt programate să înceapă în 2020.

Cea mai recentă comandă se bazează pe un contract din 2014 care include 68 de EMU cu trei vagoane și 50 de unități cu patru vagoane în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro. Prima dintre aceste EMU de nouă generație a intrat în serviciu în acest an. Toate cele 206 de unități aflate acum în comandă sunt așteptate să fie în funcțiune începând cu anul 2023.

EMU-urile de 160 km/h sunt destinate utilizării pentru distanțe scurte; NS a declarat că 48% dintre pasageri folosesc un serviciu Sprinter cel puțin pentru o parte din călătoria lor. EMU-urile vor avea două clase, ceea ce CAF descrie ca un interior “transparent, deschis, atractiv”, wi-fi, o toaletă accesibilă persoanelor cu mobilitate redusă, prize de alimentare și puncte de încărcare USB, tapițerii din piele, spații pentru biciclete și acees la nivelul peroanelor.

CAF a declarat că contractul cu NS este unul dintre cele mai mari pe care le-a asigurat la nivel internațional și unul dintre cele mai importante din istoria companiei.

Prelucrat și foto după railwaygazette

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj