Pe repede-nainte pentru Euro 2020. S-a semnat contractul pentru linia ferată de aeroport

Cuc-PopescuÎn încercarea de a face pe ultima sută de metri ce nu s-a făcut în ani buni, autoritățile bagă viteză pentru meciurile pe care România le va găzdui la Euro 2020. Ministrul Răzvan Cuc și constructorul promit că lucrările vor fi gata la finele lunii mai 2020.

În prezența ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, și a lui Gică Popescu, consilier al primului -ministru, s-a semnat marți contractul privind proiectarea și execuția la obiectivul de investiții ”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă București, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă București”.

Constructorul este asocierea SC Arcada Company SA – SC ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH. Ceilalți doi participanți la licitația organizată de CFR SA au fost Porr Construct SRL şi Mapa Inşaat VE Ticaret AŞ. Valoarea ofertei câștigătoare este de 398,16 milioane de lei. fără TVA.

Contractul are o durată de 14 luni (două luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie), iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri de coeziune şi de la bugetul de stat, aferente cadrului financiar 2014-2020. Obiectul contractului „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti” Faza I: Racord CF la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, are drept scop asigurarea unei legături directe între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă prin construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 km, a unui viaduct de 1,52 km care va supratraversa DN1, trei podeţe, instalaţie de centralizare electronică şi o staţie de călători la terminalul T1.

Răzvan Cuc: E un constructor serios “E un constructor serios, l-am văzut cum lucrează pe obiectivele de pe Coridorul IV. Am văzut că aveţi o perioadă de proiectare de două luni. Poate reuşiţi s-o finalizaţi mai repede, chiar în două, trei săptămâni. Şi eu, şi domnul Popescu vom fi permanent pe şantier”, spus Răzvan Cuc.

La rândul lui, Gică Popescu a precizat că în urma acestui Campionat Mondial România trebuie să rămână cu cât mai multe proiecte, unul dintre acestea fiind linia ferată de aeroport. În paralel, ministrul s-a angajat ca până pe 30 martie 2020 să redeschidă Aeroportul Băneasa, unde, a precizat Popescu, vor ateriza în special chartere cu suporteri, dar şi oficiali ai UEFA.

Directorul general al firmei gălăţene Arcada, Spiru Mantu, a spus că deja a antamat constructorii de prefabricate. El a precizat că cele mai importante sunt grinzile de beton de 40 de metri, în număr de 142, care vor fi aduse de la Ploieşti.

Marius Chiper: nu au fost contestații La rândul său, directorul general adjunct al CFR SA, Marius Chiper, a subliniat faptul că nu au fost depuse contestaţii la această licitaţie.

“Iată că finalizăm un alt obiectiv important, această licitaţie pentru conexiunea Gara de Nord – Aeroport. Este un proiect etalon şi pentru noi este o dovadă că, dacă abordăm serios lucrurile şi ne mobilizăm împreună cu celelalte autorităţi ale statului, putem asigura şi termene scurte pentru derularea licitaţiilor şi pentru finalizarea proiectelor de investiţii. De remarcat este faptul că, din punctul meu de vedere, s-a înţeles mesajul pe care noi toţi l-am transmis – acela că este un proiect foarte important – şi până în acest moment nu avem contestaţii, ceea ce este un lucru definitoriu pentru implementarea proiectului. Avem constructor, avem consultanţă, cu mobilizarea exemplară în continuare din partea noastră, a CFR SA, şi din partea celorlalte autorităţi care sunt implicate sau au interese în zona proiectului, cu siguranţă îl vom finaliza până la începerea campionatului european”, a spus Chiper.

Actuala legătură, Gara de Nord  – P.O. Aeroport, a fost deschisă în anul 2009, când actualul șef al CFR SA, Constantin Axinia, deținea funcția de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor. Inconvenientul acestei legături este că de la PO Aeroport și până la aerogară se face transbordare cu mijloace auto.

Se poate recurge la transbordare și pentru Euro 2020 Însă tot la transbordare se va ajunge dacă racordul pentru care a fost semnat marți contractul nu va fi gata la timp. Autoritățile și-au făcut o plasă de siguranță și au pregătit planul B pentru Euro 2020.

CFR SA a anunțat pe 19 aprilie că a semnat cu Porr Construct contractul pentru dublarea căii ferate Mogoșoaia – Balotești, care include și construcția unui nou punct de oprire, la standarde europene, în locul celui existent, din câmp. Astfel, în cazul în care conexiunea directă nu va fi gata la timp, va putea fi activat planul B pentru Euro 2020. Suporterii vor putea fi preluați de la Aeroportul Henri Coandă cu autobuzele și duși la noul PO Aeroport, unde se vor urca în trenurile care-i vor duce în Gara de Nord.

Articol se Adrian Bărbulescu clubferoviar.ro

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj