La data de 17.01.2022 a fost publicat pe site-ul MTI Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sistem de telegestiune a energiei electrice și de compensare a factorului de putere în substațiile de tracțiune: Data limita pentru primirea de propuneri/observații este 28.01.2022.
Scurta descriere a reglementării: Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sistem de telegestiune a energiei electrice și de compensare a factorului de putere în substațiile de tracțiune”.
Proiectul reprezintă o infrastructură de colectare, transmitere și prelucrare a datelor de consum din zona tracțiunii feroviare provenind de la substațiile de tracțiune electrică feroviară alimentate din rețeaua de distribuție de 110 kV și de la consumatorii ficși și mobili de energie electrică de tracțiune alimentați din rețeaua linei de contact electrificate. Acesta va permite gestionarea eficientă a energiei electrice la 110 kV și 25 kV achiziționate, respectiv utilizate, în rețeaua liniei de contact electrificate, reducerea consumului acesteia printr-o dimensionare cât mai corectă a necesarului de energie de achiziționat și implicit o reducere a costurilor cu dezechilibrele apărute între consumul prognozat planificat și cel realizat. Proiectul vizează instalarea în două substații de tracțiune electrică feroviară a două echipamente pilot pentru compensarea factorului de putere în vederea reducerii consumului de energie reactivă și implicit a costurilor cu energia electrică, crescând totodată disponibilitatea rețelei energetice feroviare și eficiența energetică.
- Valoarea totală a investiției (inclusiv T.V.A.) este de: 45.419 mii lei
- Durata de realizare a investiției este de: 18 luni
Finanţarea obiectivului de investiții de utilitate publică de interes național se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., precum și alte surse legal constituite în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Prin proiectul de HG se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Sistem de telegestiune a energiei electrice și de compensare a factorului de putere în substațiile de tracțiune”, prevăzuți în anexa care face parte integrantă a hotărârii.
Instrumentul de motivare și textul proiectului de HG pot fi descărcate de pe site-ul MTI


