Proiectul de Hotărâre privind interoperabilitatea sistemului feroviar, pe masa Guvernului

BV-cf_cale-ferata-cfr-300x209Proiectul de Hotărâre de Guvern privind interoperabilitatea sistemului feroviar a fost programat să intre în dezbaterea ședinței de marți a Executivului.

Pe site-ul Secretariatului General al Guvernului a fost publicat proiectul de act normativ care a fost elaborat de Ministerul Transporturilor și pus în dezbatere publică încă din luna iulie 2019.

Potrivit proiectului, Organismul Notificat Feroviar Român din cadrul Autorității Feroviare Române îi va aloca fiecărui vehicul feroviar, în momentul înmatriculării, un număr european de vehicul (NEV). Unui vehicul feroviar i se atribuie un NEV o singură dată, se prevede în proiectul de act normativ, care trebuie adoptat în condițiile în care România a adoptat, în iunie 2019, al patrulea Pachet Feroviar.

În perioada următoare, la nivelul Agenției Feroviare Europene se va pune la punct Registrul european al tipurilor de vehicule autorizate. Registrul va conține, în cazul fiecărui tip de vehicul, cel puțin următoarele elemente: caracteristicile tehnice, inclusiv cele legate de accesibilitatea pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă, ale tipului de vehicul, denumirea producătorului și datele autorizațiilor privind zona de utilizare, inclusiv orice restricție sau retragere.

Proiectul privind interoperabilitatea sistemului feroviar. Se înființează Registrul de infrastructură 

Similar celui pentru locomotive și vagoane, Ministerul Transporturilor va publica un registru de infrastructură care să indice valorile parametrilor de rețea ai fiecărui tronson.

Valorile parametrilor înregistrate în acest registru se vor utiliza în combinație cu valorile parametrilor înregistrate în autorizația de introducere pe piață a vehiculului pentru a verifica compatibilitatea tehnică dintre vehicul și rețea. Organismul Notificat Feroviar Român din cadrul AFER va actualiza registrul de infrastructură.

În conformitate cu art.49 alin.(5) din Directiva (UE) 2016/797, vor fi adoptate de către Comisia Europeană,  prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune pentru registrul de infrastructură  referitoare la conținutul, formatul datelor, arhitectura funcțională și tehnică, modul de operare și regulile de introducere și consultare a datelor.

Articol și foto de pe pagina web clubferoviar

NOTA: Art. 49 (5) Comisia adoptă specificații comune pentru registrul de infrastructură referitoare la conținutul, formatul datelor, arhitectura funcțională și tehnică, modul de operare și regulile de introducere și consultare a datelor, prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 51 alineatul (3).

Art.51 (3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. În cazul în care comitetul nu emite niciun aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) paragraful al treilea din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj