Pe data de 29.07.2019 MT a publicat, în vederea dezbaterii publice ” Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor privind aprobarea hărţilor strategice de zgomot pentru Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.”. Data limită pentru primirea de propuneri/observații este 09.08.2019.
În temeiul art. 4 alin. (25) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte ca autoritatea centrală pentru protecţia mediului să realizeze raportarea către Comisia Europeană, se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii centrale pentru transporturi hărţile strategice de zgomot pentru zgomotul provenit de la căile ferate, pentru C.N.C.F. „C.F.R.” – S.A.
a) Căile ferate principale din interiorul şi din exteriorul aglomerărilor:
Tronsoane de cale ferată cu trafic estimat, pentru anul 2016, mai mare de 30.000 de treceri de trenuri pe an:
1. Bucureşti Nord-Brazi, km 0 + 000-51 + 457 ; 2. Ploieşti Vest-Predeal, km 57 + 980-143 + 628; 3. Ploieşti Sud-Buzău , km 59 + 500-127 + 970 ;4. Feteşti-Constanţa, km 145 + 004-222 + 422 5. Roşiori Nord-Filiaşi, km 99 + 952-245 + 492
b) Căile ferate din interiorul aglomerărilor:
- Municipiul Bucureşti; 2. Municipiul Iaşi; 3. Municipiul Cluj Napoca; 4. Municipiul Timişoara; 5. Municipiul Constanţa; 6. Municipiul Craiova; 7. Municipiul Galaţi; 8. Municipiul Braşov; 9. Municipiul Ploieşti; 10. Municipiul Piteşti; 11. Municipiul Bacău; 12. Municipiul Oradea; 13. Municipiul Botoşani; 14. Municipiul Brăila; 15. Municipiul Buzău; 16. Municipiul Târgu Mureş; 17. Municipiul Sibiu; 18. Municipiul Arad; 19. Municipiul Baia Mare; 20. Municipiul Satu Mare.
Hărţile strategice de zgomot pentru Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A au fost evaluate în perioada decembrie 2018 – iunie 2019, de către Comisiile judeţene şi naţionale ale Autorităţilor pentru Protecţia Mediului, în conformitate cu prevederile legale, urmând ca după aprobarea prin Ordin al Ministrului Transporturilor, rezultatele cartării zgomotului provenit din traficul feroviar- hărţile strategice de zgomot să fie transmise la Comisia Europeană.
Hărţile strategice de zgomot sunt disponibile în format electronic pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Căi Ferate “C.F.R.” – S.A, la adresa http://www.cfr.ro, secţiunea Protecţia Mediului/hârți strategice de zgomot, acestea neputând fi anexate prezentului proiect, datorită volumului mare al documentației.
Instrumentul de motivare poate fi descărcat de pe pagina web a ministerului. Proiectul de ordin prevede:
Art. 1 – Se aprobă hărţile strategice de zgomot ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. conform prevederilor legale în vigoare, prevăzute în Anexa nr. 1*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa nr. 1 nu poate fi publicată în Monitorul Oficial al României din motive de natură tehnico-redacţională, respectiv datorită complexităţii acestora, fiind disponibile în format electronic pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., http://www.cfr.ro, secţiunea Protecţia mediului/hărţi strategice de zgomot.
Art. 2 – La data intrării în vigoare a prezentului Ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor nr. 1103/25.06.2014 privind aprobarea hărţilor şi planurilor de acţiune pentru căile ferate principale cu trafic mai mare de 30.000 treceri de trenuri/an ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.
Art. 3 – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.