Scrisoare deschisă. De ce Gara Filaret nu găzduiește Muzeul Național al Căilor Ferate Române?

Pe prima pagină a revistei bilunare Univers Ingineresc nr.: 17/2019 a fost publicat articolul ” De ce Gara Filaret nu găzduiește Muzeul Național al Căilor Ferate Române?”.

Gara Filaret, prima gară feroviară, a fost inaugurată la 31 octombrie 1869, odată cu darea în exploatare a primei linii de cale ferată din România.

autogara_filaretIn articol se arată: ” Cu toate că predecesorii noștri au avut viziunea de a propune ca, atunci când se va închide exploatarea feroviară a Gării Filaret, aceasta să fie amenajată într-un Muzeu al Căilor Ferate Române, introducând clădirea, în anul 1932, pe lista monumentelor istorice (drept pentru care nu putea fi folosită decât în interes public, fiind scoasă din circuitul civil), lucrurile nu s-au întâmplat așa. Din nefericire, atunci când, la începutul anilor 1960 din secolul trecut, s-a suspendat activitatea feroviară, Gara Filaret a devenit Autogară.”

Puteți citi, în articolul publicat de Tren Clubul Român – TCR (Octavian Udriște – Președinte, Andrei Berinde – Secretar) în Univers Ingineresc, istoricul gării Filaret (monument istoric), factorii implicați în traseul gării și acțiunile întreprinse pentru recuperarea ei, fără succes până în prezent.

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj