Senatul a stabilit pragul pentru achizițiile publice directe

Senat-RomaniaSenatul României a adoptat tacit, in ședința plenului din 10 aprilie, o propunere legislativa prin care se introduce un prag valoric sub care o autoritate poate achiziționa direct produse, servicii sau lucrări. Prin noua propunere legislativa se renunța la criteriul prețului cel mai scăzut si se elimina obligativitatea utilizării sistemului electronic de achiziții sub o anumita valoare estimată a achiziției.

“Prezenta propunere legislativa propune soluții la problemele semnalate de autorități ale administrației publice si anume: definirea unui prag pentru achiziții directe având in vedere nenumăratele situații imposibil de prevăzut la momentul stabilirii planului actual de achiziții publice, cum ar fi defecțiuni minore la instalații, mașini, echipamente, mobilier”, explica inițiatorii in expunerea de motive a actului normativ adoptat tacit de către Senat.

Potrivit proiectului de lege, “autoritatea contractanta are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii in cazul in care valoarea estimata a achiziției, fără TVA, este mai mica decât 132.519 lei, respectiv lucrări, in cazul in care valoarea estimata a achiziției, fără TVA, este mai mica de 441.730 lei.

In cazul in care valoarea estimata a achiziției este mai mica de 10.000 lei, fără TVA, autoritatea contractanta are dreptul de achiziționa produsele, serviciile sau lucrările pe baza de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziții publice”.

Referitor la determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, proiectul stipulează ca “autoritatea contractanta are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate-preț sau calitate-cost care se determina in baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu si/sau sociale si criteriul rentabilității”.

“In cazul in care valoarea estimata a achiziției directe este mai mică de 1.000 de lei fără TVA, autoritatea contractanta are dreptul de achiziționa produsele, serviciile sau lucrările pe baza de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziții publice”, se mai arata in proiectul de lege.

Propunerea legislativa a fost inițiata pentru modificarea si completarea Legii 98/2016 privind achizițiile publice si pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achizițiile sectoriale.

Actul normativ va intra in dezbaterea Camerei Deputaților, aceasta urmând sa aprobe sa nu proiectul legislativ.

Informație preluata de pe pagina web Club Feroviar

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj