EUROPA: Compania de leasing vagoane și logistică VTG a anunțat la 12 ianuarie că a refinanțat o mare parte din împrumuturile bancare existente, perfectând noi acorduri financiare pentru 1,2 miliarde €, sau aproximativ doua treimi din totalul pasivelor sale financiare, cu un consorţiu internaţional de 12 bănci condus de KfW IPEX-Bank și UniCredit.
Noul aranjament cuprinde o linie de credit de 500 milioane € cu un termen de șapte ani și o linie de credit de 400 milioane € de până la cinci ani. Un credit suplimentar de 300 milioane € pe trei ani oferă flexibilitate pentru investiții legate de creștere.
VTG se așteaptă economii anuale de 10 milioane €, cu cheltuieli de 7 milioane €. “Noua structură de finanţare ne permite să beneficiem de nivelul actual scăzut al ratelor dobânzilor, în timpul consolidării și standardizării structurilor de credit, atât pentru VTG cât și Grupul achizitionat AAE”, a declarat Mark Stevenson, membru al consiliului executiv, responsabil pentru finanțare. “Aceasta reprezintă un pas important spre atingerea obiectivelor financiare pe termen mediu pe care le-am stabilit pentru 2018.”
VTG are un parc de leasing de mai mult de 80.000 de vagoane, și oferă, de asemenea, servicii logistice de transport feroviar și containere cisternă. Se aşteaptă venituri între 1,0 şi 1,1 miliarde € și EBITDA între 325 și 350 de milioane € pentru 2015.
Prelucrat după Railway Gazette, 13.01.2016
Nota: EBITDA = Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization (Caştigurile înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare)


