STB şi Metrorex discută din nou despre biletul unic pe toate mijloacele de transport din Bucureşti

metrorex_5STB şi Metrorex au reluat discuţiile privind biletul unic în Bucureşti şi se lucrează la o aplicaţie comună, a anunţat miercuri directorul general al STB, Andrei Creci, citat de clubferoviar.ro ”Avem discuţii cu cei de la Metrorex privind biletul unic în Bucureşti. În paralel, se lucrează la o aplicaţie comună pentru ca oamenii să ştie timpii de aşteptare şi să obţină orice ale informaţii atât de la metrou cât şi de la transportul de suprafaţă”, a declarat Andrei Creci în luarea sa de cuvânt la simpozionul-dezbatere Aniversări din anul 2019 în domeniul transporturilor, organizat de CENAFER, Club Feroviar, STB-Conect şi ASTPL. El a adăugat că speră ca societatea pe care o conduce să poată asigura condiţii occidentale de transport în comun, astfel încât oamenii să fie tentaţi să-şi lase maşinile acasă.  

Tramvaie noi La rândul lui, Vasile Pietrariu, preşedintele Sindicatului Transportatorilor Bucureşti, a spus că speră ca în doi-trei ani să avem tramvaie noi în Bucureşti. ”Tramvaiele vor avea un impact mult mai mare în rândul bucureştenilor. Autobuzele n-au ieşit foarte mult în evidenţă, eram deja obişnuiţi cu autobuze moderne, cu DAF, cu Mercedes”, a spus Pietrariu în cadrul aceluiaşi simpozion. Primăria Capitalei a lansat licitaţia pentru achiziţia a 100 de tramvaie noi în Bucureşti, la care au fost depuse două oferte: asocierea Astra Vagoane Călători Arad – RRC Qingdao Sifang CO. LTD şi turcii de la Durmazlar Makine San Ve Tic AS.

Trafic infernal Integrarea dintre Metrorex şi STB a fost susţinută şi de Octavian Udrişte, preşedinte de onoare la Club Feroviar. El a atras însă atenţia asupra faptului că în această asociere ar trebui integrat şi transportul feroviar. ”Bucureştiul este singurul oraş din Europa care nu are alternativă la navetismul individual cu autoturismele personale. La orele de vârf toate intrările şi ieşirile din Bucureşti sunt supraaglomerate de maşini. Trebuie soluţii de transport feroviar combinate cu park&ride. Foarte bine că şi-au făcut oamenii vile în afara Bucureştiului, dar pot lăsa maşinile în parcări amenajate şi să vină în Bucureşti cu trenul”, a spus el.

Potrivit lui Octavian Udrişte, Bucureştiul trebuie tratat nu ca un oraş în sine, ci drept o mare aglomerare urbană, împreună cu localităţile limitrofe, nu doar cele din Ilfov.

Articol de Afrodita Cicovschi publicat de adevarul.ro

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj