O ramă electrică ETR 485 Pendolino a Trenitalia a efectuat încercări de mare viteză în Grecia întrucât operatorul italian şi subsidiara sa greacă Trainose se pregătesc pentru o posibilă introducere a trenurilor pendulare de 250 km/h pe linia Atena – Thessaloniki.Plecând pe şine din Italia, trenul a ajuns în Grecia pe 24 august. Trei mecanici ai Trainose au fost la Roma pentru training cu Trenitalia ca parte a pregătirii pentru programul de încercări.
Opt încercări de rulare – mai puţin decât se planificase iniţial – au avut loc pe cei 67 km ai secţiei Katerini – Thessaloniki de pe linia Atena – Thessaloniki în perioada 5 – 7 septembrie. Cinci încercări de rulare au avut loc pe 5 septembrie, cu trenul atingând viteza maximă de 196 km/h. Viteza a fost crescută treptat până la 204 km/h pe 6 septembrie şi 213 km/h pe 7 septembrie.
Trenul a fost prezentat oficial politicienilor şi presei pe 8 septembrie şi a fost expus static în staţia Thessaloniki în ziua următoare, care a coincis cu cel de-al 83-lea Târg Internaţional Thessaloniki.
Denumit iniţial ETR 480, trenul de mare viteză compus din nouă vagoane a fost construit de Fiat în 1997-1998. Ulterior, trenurile au fost modificate pentru a opera în reţele de electrificare de 25 kV 50 Hz şi redenumit ETR 485.
Fiecare tren lung de 236,6 m este compus din trei vagoane de clasa I, cinci de clasa a II-a şi un vagon bar – restaurant, având în total 489 locuri pe scaune (146 la clasa I, 343 la clasa a doua, două spaţii pentru fotolii rulante şi 23 locuri în restaurant).
Introducerea materialului rulant de mare viteză este componenta cheie a planului Trainose de reducere la 3h 20min a duratelor de călătorie pe principala axă Atena – Thessaloniki. Acest lucru va fi posibil ca urmare a finalizării dublării liniei, electrificării acesteia şi introducerii instalaţiilor ETCS pe ultimii 52 km dintre Lianokladi şi Domokos la sfârşitul anului 2019.
Cu concluziile încercărilor şi expunerea în Thessaloniki, trenul se va întoarce acum în Italia, unde se va lua decizia finală dacă se vor trimite în Grecia între cinci şi opt trenuri.
În ciuda utilizării ETR 485 pentru încercări, este neclar ce tip de Pendolino se va trimite în Grecia pentru operare comercială, ETR 460, 463 şi 470 fiind toate considerate potenţile candidate corespunzătoare.
Articol de Keith Barrow prelucrat după buletinul informativ IRJ din 10 septembrie 2018