“Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a efectuat joi, 10.12.2015, o vizită de lucru la Gara Arad, pentru obiectivul de investiții ”REABILITAREA LINIEI C.F. FRONTIERĂ – CURTICI – SIMERIA, PARTE COMPONENTĂ A CORIDORULUI IV PAN – EUROPEAN PENTRU CIRCULAŢIA TRENURILOR CU VITEZA MAXIMĂ DE 160 KM/H”.
Proiectul are ca scop modernizarea unui tronson de 41,185 km, parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, în conformitate cu cerinţele traficului feroviar internaţional stabilite prin acordurile AGC(Acordul european pentru marile linii internaţionale de cale ferată), AGTC (Acordul european pentru linii de transport internaţional combinat şi instalaţii conexe ) şi TER (Acordul pentru Cale Ferată Trans-Europeană).”
„Ceea ce este important, în afară de lucrurile frumoase pe care le vedem oriunde în Europa, și ceea ce trebuie lumea să înțeleagă, este faptul că este o primă cărămidă la acest edificiu pe care vrem să îl construim. Astfel, trenurile vor circula fără să mai fie nevoie să oprească să schimbe locomotivele, fără să mai schimbe personalul, iar asta tocmai grație acestui sistem ERTMS Nivel 2 pe care l-am implementat, deocamdată doar în acest proiect. Gara Arad este un proiect pilot pe care mi-aș dori să-l extindem în perioada următoare”, a declarat Dan Costescu.
Comunicat de presa al MT, 10 decembrie 2015
O scurtă prezentare a căii ferate înainte şi după reabilitare, precum si o prezentare a proiectului le puteţi accesa de aici.


