Vizită la – Expo Feroviarria 3-5.10.2023 Milano, Italia

În perioada 03-05 octombrie 2023 în capitala regiunii Lombardia, Milano, Italia s-a desfășurat expoziția de tehnică feroviară la care au participat doi membri ai AIFR Centrul Timișoara, Sorin Coandă și Enache Cristian Bălan, cărora AIFR le-a asigurat cheltuielile de deplasare și cazare.

Expo Feroviarria s-a desfășurat în centrul expozițtional Rho Fierra Milano, unul dintre marile centre expoziționale europene, acest aspect subliniind importanța expoziției și nu în ultimul rând a expozanțiilor. Grupurile feroviare din Europa și Asia nu au nevoie să fie nominalizate pentru cei ce sunt interesați, lista firmelor expozante poate fi consultata aici.

La o prima vedere generală asupra expoziției, grupurile feroviare mari, Alstom, Siemens Mobility, Plasser&Theurer, Hitachi, Palfinger se distingeau prin diversitatea  exponatelor, prin generozitatea spațiului închiriat, multitudinea de specialiști ce ofereau câte explicații era nevoie, în același timp punându-se accent pe informarea online.  Ca principiu simplu, de exemplu la Siemens Mobility, după explicații clare privitoare la sistemul informatic de circulație a trenurilor, simplu și concis,  se ofereau pliante detaliate, website, iar informațiile erau transmise și pe e-mail. Ca o paranteză, accesul în cadrul expoziției fiind permis printr-o aplicație oferită, te înscriai ca vizitator specificând cărei instituții aparții, funcție, grad de interes etc., ocazie cu care se tipărea un ecuson. Acesta conținea un cod QR ce odată scanat de către ofertant conținea și adresa de e-mail unde primești informațiile solicitate, putând continua discuțiile de principiu demarate la standul expozițional.

Nu detaliem toate aceste informații de la diversitatea ofertanților din cadrul expoziției feroviare, acestea putând fi accesate la linkurile firmelor și grupurilor feroviare participante, însă dezvoltăm câteva din acestea, atingând și mandatul avut din partea AIFR. Legătura cu Uniunea Asociațiilor Europene ale Inginerilor Feroviari (UEEIV) a fost stabilită prin CIFI, Colegiul Inginerilor Feroviari Italieni, expozanți ca țară gazdă. Standul CIFI era susținut de personal specializat în relații publice și comunicare. Discuțiile se puteau purta cu ușurință în engleză, italiană, iar surpriză, și în limba română.

Conversația s-a concretizat pe ce a expus Colegiul Inginerilor Feroviari Italieni la Expo Feroviarria, modalități de strângere a legăturilor, de cooperare între CIFI și AIFR. Noi având activități de instruire în cadrul Diviziei Instalații Timișoara prin Centrul de instruire regional am primit oferta de schimb de experiență în domeniul cursurilor europene de calificare și perfecționare online.

O altă experiență: expozant o societate comercială specializată în stingerea incendiilor în spații închise, de la panouri de comandă și tablouri electrice de distribuție, până la containere comandă / semnalizare rame electrice și locomotive. Companie cu 15 angajati, Fir.Ex. SRL. Nu e nevoie să fii grup feroviar pentru a expune într-o expoziție de anvergură mondială! Firma specializată în miniaturizarea dispozitivelor de stingere a incendiilor într-un mediu controlat avea ca acționari un român și un italian. Începutul a fost ca un hobby și prin sprijinul Academiei de chimie din Moscova, dar și multa muncă susținută, au conceput un sistem certificat european pentru stingerea incendiilor. Informațiile ne-au fost prezentate în limba româna de către asociatul român.

Totodată am lansat invitații firmelor italiene care lucrează pe șantierele de modernizare a coridoarelor feroviare europene în România pentru promovarea legăturilor și colaborare cu AIFR.

Menționăm că am analizat împreună cu CIFI (Lombardia) posibilitatea de colaborare cu AIFR în domeniul instruirii și autorizării lucrătorilor feroviari.

Fostul bloc est-european a fost reprezentat masiv de către societăți comerciale și grupuri feroviare din Cehia, dar și din Ungaria și Polonia.

Totodată am vizitat standul și am discutat cu reprezentanții academiei italiane de înaltă pregătire feroviară (AIAFF), similara CENAFER.

Puteți accesa aici imagini sugestive din cadrul expozitiei.

Prezentare realizată de Sorin COANDA și Enache-Cristian BALAN membrii AIFR Centrul Timișoara. Tehnoredactare Doru Stanescu

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj