Vizualizare oferte licitație rame electrice alimentate cu hidrogen

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pe 28 aprilie 2025, că a avut loc ședința Comisiei de evaluare, desemnată în licitația privind achiziția a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, în vederea vizualizărilor ofertelor depuse.

Astfel, societatea care a depus documentația este  Asocierea Siemens Mobility formată din: Siemens Mobility SRL, Siemens Mobility GmbH, Siemens Mobility Austria GmbH .

Valoarea achiziției este cuprinsă între 1.596.354.562 lei fără TVA și  2.468.146.243  lei fără TVA , în funcție de durata serviciilor conexe contractului – 15, respectiv 30 de ani, iar durata contractului va fi de  225 luni .

Cele 12 automotoare vor fi utilizate pentru rutele aflate sub contract de servicii publice, pe neelectrificate  București – Pitești,  cu extindere până la  Piatra Olt – Craiova, București – Aeroportul Henri Coandă, București – Târgoviște, București – Pitești – Curtea de Argeș, contracte atribuite unor operatori de transport feroviar, în conformitate cu prevederile Regulamentului 1370/2007/CE cu modificările ulterioare și potrivit legislației din România.

Finanțarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Ulterior deschiderii oferte, comisia va începe evaluarea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cerințele Caietului de Sarcini.

Informație preluată de pe pagina ARF

Notă AIFR: SRCF Craiova a lansat achiziția serviciului de elaborare a Studiului de Fezabilitate ”Electrificarea a 6 secții de circulație ale sistemului feroviar din România – SRCF Craiova Lot 2 : Pitești – Slatina – Craiova” și urmează ca SRCF București să facă acest lucru pentru linia București – Pitești.

Distribuie:

Mai multe postari

Timite un mesaj