UE e dispusă să ne dea 5,1 miliarde de euro pentru infrastructură, dar litigiile dintre antreprenori și beneficiari întârzie proiectele
Proiectele de autostrăzi, căi ferate, linia de metrou București-Ilfov și multe altele beneficiază de o finanțare europeană de peste 5 miliarde euro, dar implementarea lor este întârziată de procesele dintre investitori și CNAIR, CFR și Metrorex. Comisia Europeană speră că acestea vor fi rezolvate și România va accesa fondurile până în 2020. Comisarul european pentru […]
CAF va furniza 26 de trenuri diesel în Marea Britanie
SPANIA – CAF va furniza 26 de trenuri diesel operatorului West Midlands care vor face posibilă înlocuirea parcului existent și rezolvarea creșterii cererii așteptate în regiunea Birmingham. Contractul, care se ridică la aproximativ 200 milioane de euro, include 12 trenuri formate din două vagoane și 14 trenuri formate din 4 vagoane și face parte dintr-un […]
Conducerea CFM și reprezentanții companiei chineze SRSC au discutat problemele de cooperare în domeniul transportului feroviar
Reprezentanții Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, ghidați de directorul general al CFM, dl Iurii Topala, au participat în ziua de 9 noiembrie curent la o reuniune internațională privind cooperarea în domeniul transportului feroviar, cu reprezentanți ai celor mai mari companii din China, specializate în construcția obiectelor infrastructurii feroviare de transport și energetică. Componenta delegației din […]
Workshop ASRO – 23 Noiembrie 2017
ASRO organizează în data de 23 noiembrie 2017 -Workshopul cu tema: „Rolul standardelor în aplicarea reglementărilor UE în domeniul securității cibernetice și securității informatice” la Hotel Minerva, Str. General Gheorghe Manu, nr 2-4, sector 1, București. Acest eveniment își propune să dezbată, în prezența unor profesioniști recunoscuți din domeniul securității cibernetice și informatice, modul în […]
CDG Express – viitoarea legatură cu aeroportul de la Paris Charles de Gaulle – își asigură împrumutul de stat de 1,7 miliarde de euro
FRANTA – Ministrul de Finanțe, dl. Bruno Le Maire, a confirmat Adunării Naționale din 21 noiembrie că statul va oferi un împrumut de 1,7 miliarde de euro pentru a asigura că legătura feroviară CDG Express cu aeroportul de la Paris Charles de Gaulle este finalizată la timp pentru Jocurile Olimpice de la 2024 care vor […]
Proceduri de infringement pentru România
Comisia Europeană a deschis două noi proceduri de infringement împotriva României, în ceea ce privește piața unică digitală și mediul. Pentru alte trei cazuri, procedura a avansat, ajungând în etapa a doua, și ultima, din faza precontencioasă a infringementului. Tot domeniul mediu ține „capul de afiș”. Împotriva României a fost deschisă procedura de infringement pentru […]
DB Regio vizează reducerea cu 10% a consumului de motorină
GERMANIA – DB Regio declară că speră să reducă consumul de motorină cu aproximativ 10% echipând aproximativ 1000 de vehicule feroviare cu sisteme telematice pentru conducere eficientă din punct de vedere energetic. Până la sfârșitul anului viitor, aproximativ 90% din locomotive și automotoare diesel (DMU) vor fi echipate cu sisteme de asistență pentru mecanici care […]
Comisia Europeana: In lunile următoare, vom decide fie sa ne îndreptăm spre suspendarea fondurilor UE pentru Romania, fie sa declaram îndeplinit planul de acțiune
Comisia Europeana urmează sa-si elaboreze, in lunile următoare avizul final privind condiționalitatea ex-ante pe care Romania trebuie sa le îndeplinească, iar in funcție de situația acestora executivul comunitar va putea fie sa declare obligațiile tarii îndeplinite, fie sa se îndrepte spre suspendarea fondurilor europene – a declarat, marți, pentru HotNews, instituția de la Bruxelles. In […]