Lucian Bode: ”Suntem foarte atenți la respectarea termenelor și a standardelor de calitate cu privire la cele două lucrări. Pentru orice întârziere vom avea grijă să aplicăm cu celeritate prevederile din fiecare contract astfel încât termenul final să fie respectat”

În cursul acestei zile (na 09.01.2020), ministrul Lucian Bode a verificat împreună cu managementul CFR Infrastructură stadiul lucrărilor la legătura feroviară Gara de Nord – Aeroport Otopeni. Contractul pentru execuția și proiectarea acestui obiectiv, în valoare de 398,16 milioane lei fără TVA a fost semnat în cursul anului 2019 cu Asocierea Arcada – ISPCF SA […]
Metroul din Beijing este acum cel mai lung din lume
CHINA: Deschiderea a două prelungiri la metroul din Beijing, la 28 decembrie, a dus la o lungime totală a rețelei de 699,3 km cu 405 stații, inclusiv 62 de interconexiune, depășind Shanghai și devenind astfel cea mai mare rețea de metrou din lume. Extensia estică de 16,6 km a liniei 7 se întinde de la […]
Primul tren intercity Stadler pentru operatorul Greater Anglia a intrat în serviciu
Marea Britanie: Primul dintre trenurile intercity Clasa 745/0 Flirt pe care Stadler le furnizează pentru traseul liniei principale Norwich – London Liverpool Street al operatorului Greater Anglia a intrat în serviciu la 8 ianuarie. Toate cele 10 trenuri sunt așteptate să intre în serviciu până la jumătatea lunii aprilie. Trenul electric Clasa 745/0 cu 12 […]
Proiectul de HG pentru aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar public de călători
Pe data de 07.01.2020 MTIC a publicat pe site-ul ministerului, pentru dezbatere publică ”Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători”. Data limită pentru primirea de propuneri/ observații: 20.01.2020. Prin prezentul act normativ se propune aprobarea contractelor […]
13 februarie 2020 Brussels, Belgia – UIC: Mobilitate cu emisii reduse de carbon: a face transferul modal dorit
UIC promovează activ la nivel internațional o viziune multimodală împărtășită cu părțile interesate din transportul public și din lanțul de aprovizionare. Pe baza expertizei membrilor săi, UIC dezvoltă activatorii tehnici pentru a transforma acest concept în realitate. Pentru a împărtăși inițiativele deja luate și pentru a găsi modalități de a face o schimbare modală de […]
Documentul de referință al Rețelei CFR 2020

Puteți accesa pe pagina web a CNCF ”CFR” Sa documentul de referință al Rețelei CFR pentru anul 2020, atât în limba română cât și în limba engleză. Documentul are următoarele anexe: Anexa 1 Anexa 1a – Harta generala rețea CFR Anexa 1b – Harta linii interoperabile si neinteroperabile Anexa 1c – Harta sisteme de circulație […]
Administratorul spaniol de infrastructură ADIF a comandat încă trei trenuri de monitorizare a infrastructurii

SPANIA: Administratorul național de infrastructură ADIF a selectat Stadler și MerMec pentru un contract de 74,5 mil EURO pentru furnizarea și certificarea a trei trenuri de monitorizare a infrastructurii și pentru a-asugura întreținerea pentru o perioadă de cinci ani. Aprobat de către consiliul ADIF la sfârșitul lunii decembrie, contractul cu durata de opt ani care […]
România trebuie să se împrumute cu 40 de miliarde de euro

Ca să avem noi drumuri și căi ferate care nu crapă la frig, trebuie să ne împrumutăm. Ar fi nevoie de 40 de miliarde de euro, e de părere ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Acesta a declarat la un post de televiziune că România ar trebui să se împrumute, pentru ca aceste investiții importante în infrastructură […]
19-21 februarie 2020 Varșovia, Polonia – Eliminarea barierelor prin transformarea digitală
Pe 19-21 februarie 2020 va avea loc la Varșovia Summit-ul internațional feroviar, care este o întâlnire a cumpărătorilor-cheie din sectorul feroviar din lume și a experților tehnici selectați cu atenție. Cerințele proiectului cumpărătorilor se potrivesc cu soluțiile experților, ceea ce duce la întâlniri de consultație unu-la-unu timp de 30 de minute în cadrul Summit-ului feroviar […]
Tehnologie inteligentă pentru a forma coloana vertebrală a unei rețele feroviare durabile

Michael Peter, CEO al Siemens Mobility, vorbește exclusiv cu David Briginshaw, despre strategia actuală și viitoare a companiei. Provocările pe care le prezintă urgența climatică globală pentru industria transporturilor se concentrează rapid pentru Siemens Mobility, spune domnul Michael Peter, unul dintre cei doi CEO-uri ai companiei. Peter consideră că calea ferată trebuie să devină coloana vertebrală […]